Singurătate

Ne e teamă prin însăși natura ființei noastre de izolare. Căci abia atunci ne dăm seama că nu mai avem nimic. Omul singur, oricâtă dragoste ar crede că are, se înșeală că îi va fi de ajutor să suporte singurătatea, căci fiind singur doar cu el însuși, mândria nu mai poate întreține iluzia iubirii. Oricât de mult s-ar iubi pe el însuți, în singurătate omul ajunge să se urască, fiindcă numai atunci înțelege cu adevărat cine este. Niciun om nu poate să suporte deodată tot întunericul și toată lipsa lui de rost, pe care le înțelege în singurătate cu toată puterea. De aceea, numai cei ce simt dragostea lui Dumnezeu pot trăi singuri. Nu au teamă, pentru că în dragostea lui Dumnezeu îi regăsesc și pe ceilalți care îl iubesc pe El și știu că nu sunt niciodată singuri.