Libertatea

Nu poate nimeni să ia libertatea trupească a unui om de bună voie, dacă nu i-a luat mai întâi libertatea sufletească. Căci, de cele mai multe ori, cel ce te vrea supus va căuta să te convingă de cât de mult bine îți va face supunerea față de el. Dar pentru omul care prețuiește libertatea sa sufletească, ca fiind mai presus de orice bun pe care îl poate primi, nici măcar întemnițarea trupului său nu poate să-i fure libera mișcare a sufletului către cele ce le prețuiește și le dorește cel mai mult. Dar omul a ajuns să creadă că libertatea trupească e mai de preț decât cea sufleteasă, pentru că numai libertatea trupească o înțelege și o simte. Nimeni nu e liber cu adevărat decât după ce și-a dobândit libertatea sufletească. Privind numai în el însuși, omul nu va înțelege niciodată care este măsura adevărată a libertății sufletești. Dumnezeu este singurul care ne poate descoperi această măsură, căci el a dat omului libertatea ca un dar. Și a dat libertatea ca un dar, chiar cu riscul ca omul să o înțeleagă și să o folosească făcând rău, pentru că, fără libertate, omul nu poate cunoște dragostea.

Singurătate

Ne e teamă prin însăși natura ființei noastre de izolare. Căci abia atunci ne dăm seama că nu mai avem nimic. Omul singur, oricâtă dragoste ar crede că are, se înșeală că îi va fi de ajutor să suporte singurătatea, căci fiind singur doar cu el însuși, mândria nu mai poate întreține iluzia iubirii. Oricât de mult s-ar iubi pe el însuți, în singurătate omul ajunge să se urască, fiindcă numai atunci înțelege cu adevărat cine este. Niciun om nu poate să suporte deodată tot întunericul și toată lipsa lui de rost, pe care le înțelege în singurătate cu toată puterea. De aceea, numai cei ce simt dragostea lui Dumnezeu pot trăi singuri. Nu au teamă, pentru că în dragostea lui Dumnezeu îi regăsesc și pe ceilalți care îl iubesc pe El și știu că nu sunt niciodată singuri.

Criză

În greacă cuvântul criză, κρῑ́νωînseamnă judecată. De aceea ne temem atât de mult, căci adânc în sufletul nostru, aproape inconștient, fiind în criză, știm că suntem judecați. Dar greșim când credem că Dumnezeu ne judecă ca să ne pedepsească. Judecata are doar sensul reîntoarcerii la înțelepciune. Și înțelepciunea aduce întotdeauna dreptatea. Fără dreptate, dragostea nu poate exista. Singurul care poate judeca este Dumnezeu, căci numai El este dragostea desăvârșită.